gândeam acum doi ani despre foc într-o pauză de la viață 29 iunie 2014 căsoaia

Stai în fața unui foc de tabără imeeeens. Oameni în jurul tău dansează, sunt fericiți. Stelele arată precum niște găuri în podeaua cerului și fluturi de noapte se joacă cu focul, amețiți fiind de fumul dulce.

Privești focul intens. Scântei sar, luminând aripile vântului. Privești focul precum ai privi o oglindă și ceea ce vezi face totul din jurul tău să pălească. Ai impresia că ai rămas doar tu cu focul.
Și-ți dai seama. Îți dai seama că, de fapt, sufletul tău este un foc. Și tu, asemeni focului, pleci de la a fi aprins (punctul A) și ajungi la a te stinge (punctul B).

Pleci de la a fi aprins. Uneori e nevoie doar de o flacără pentru a te porni, alteori alte focuri sacrifică cărbuni pentru a te aprinde. Pe tot parcursul acestei călătorii, vântul ți se opune ca o forță răzbunătoare, hrănindu-te atunci când nu te doboară. Nu știi cât combustibil ai, și deci cât va dura până te vei stinge, dar ești conștient că la un moment dat asta se va întâmpla. Până la acel moment, ai trei posibilități. Fie refuzi să te aprinzi, închizându-te în propria-ți răceală până când punctul B se va îndrepta spre tine, fie te aprinzi

Tu ești focul la care îți gătești (poate) ultima masă. Tu ești focul de la bricheta care-ți aprinde încă o țigară. Tu ești focul la care te încălzești atunci când ți-e frig. Tu ești focul care face torța olimpică faimoasă. Tu ești focul pe care te trezești privindu-l și îți dai seama că, între două scântei, moleșeala te-a prins și ai adormit. Acum, încă amețit de absența flăcării care atrăsese așa un public în noaptea precedentă, observi că ai rămas singur. Nu mai e nimeni în jurul tău, focul a ajuns la stadiul de foarte puțin jar și soarele a ars podeaua găunoasă a cerului, înlocuind-o cu una mai plăcut colorată, decorată cu niște nori extraordinar de albi și pufoși. Nu apuci să clipești bine de două ori, că intensitatea cu care ardea jarul s-a diminuat și mai mult. În curând, metamorfoza se va desăvârși și din acel foc care dăduse atâtor oameni prilej de bucurie nu va mai rămâne decât un maldăr de cenușă.

Și te ridici. Te scuturi de cenușă, și-ți dai seama că s-ar putea să nu mai prinzi un asemenea foc dacă nu îl aprinzi tu.